Mii de persoane au manifestat împotriva violenței în Catalonia

Publicat: 02 10. 2017, 22:02
Foto: Miami Herald

Mii de oameni au manifestat în Barcelona, dar și în alte orașe ale Cataloniei împotriva violențelor polițienești și pentru apărarea referendumului declarat neconstituțional, informează France Presse, citată de Agerpres.

"Cu Franco (dictatorul), asta era regula!", au scandat mii de manifestanți, care au defilat între unul din campusurile universitare ale orașului și centru.

15.000 de oameni au participat la marș, potrivit poliției municipale. Ei au fluturat drapele separatiste și au purtat pancarte prin care au cerut mai multă democrație.

Șeful executivului separatist catalan, Carles Puigdemont, și primarul Barcelonei, Ada Colau, au participat și ei la o manifestație care a denunțat agresivitatea manifestată de polițiști în ziua referendumului.

Proteste au mai fost organizate și în alte orașe, printre care la Girona și la Lerida.