Un miliardar cunoscut pentru actele de filantropie s-a prăbuşit cu elicopterul de ziua lui
Miliardarul american, Chris Cline, a murit joi, în urma prăbuşirii elicopterului cu care călătoarea dinspre insula Bahamas către Florida, la doar o zi după ce împlinise 61 de ani, relatează CNN.
„Astăzi am pierdut un superstar din Virginia de Vest, iar eu am pierdut un prieten foarte apropiat”, a precizat chiar guvernatorul Virginiei de Vest.
Alături de miliardar au mai murit încă 6 persoane, printre care şi fiica lui, precum și prieteni de-ai acesteia.
Chris Cline se îmbogăţise din afacerile cu cărbune, asumându-şi şi rolul de filantrop.
„Susţinerea lui altruistă şi generoasă pentru programe şi proiecte din întregul stat a îmbunătăţit vieţile a nenumăraţi locuitori ai Virginiei de Vest”, a declarat un judecător al Curţii Supreme a Virginiei de Vest, de asemenea apropiat al miliardarului.
Compania miliardarului a înregistrat un profit de peste un miliard de dolari în 2018.