S-A AFLAT! Cine sunt cei trei militari ai NATO UCIŞI MIŞELEŞTE în ATACUL din Afganistan

Publicat: 05 08. 2018, 19:31

Informaţii de ultimă oră despre atentatul sinucigaş comis sâmbătă în estul Afganistanului.
Cei trei militari ai misiunii NATO ‘Resolute Support’ care şi-au pierdut viaţa în atac fac parte din detaşamentul Republicii Cehe, a anunţat duminică ministrul ceh al apărării, Lubomir Metnar.

‘Moartea tragică a trei dintre soldaţii noştri m-a afectat profund şi doresc să transmit condoleanţe familiilor şi celor dragi’, a declarat un oficial ceh, potrivit Agerpres.

Alianţa Nord-Atlantică a precizat că atacul a fost executat de un kamikaze ce şi-a detonat explozivii când a trecut pe lângă o patrulă combinată formată din militari ai NATO şi trupe afgane.

Comandamentul NATO anunţase anterior că trei militari, a căror naţionalitate nu a precizat-o, au fost ucişi într-un atac în estul Afganistanului, soldat de asemenea cu rănirea unui militar american şi a doi soldaţi afgani (Detalii AICI).

Atacul a fost revendicat de talibani.