Militarii kurzi au preluat controlul asupra orașului Sinjar, controlat anterior de Statul Islamic (VIDEO)

Publicat: 13 11. 2015, 15:54
Foto:yimg.com

Forțele irakiene kurde au preluat controlul orașului Sinjar în decursul zilei de vineri. Kurzii au fost ajutați de coaliția antijihadistă occidentală pentru a prelua controlul regiunii, potrivit mediafax.

Orașul, controlat până acum de către jihadiștii din Statul Islamic (SI), se află în nord-vestul Irakului și a fost atacat de către jihadiști anul trecut. Aceștia au ruinat orașul și au măcelărit zeci de mii de oameni.

Într-un mesaj postat pe twitter, Consiliul kurd pentru Securitate a anunțat preluarea orașului Sinjar.

„ISIL, înfrânt și (pus) pe fugă”, au scris aceștia pe rețeaua de socializare.

Secretarul american de Stat, John Kerry se declarase „absolut încrezător” că forțele peshmerga vor elibera Sinjar, în condițiile în care acestea au fost ajutate de atacuri aeriene ale coaliției internaționale conduse de SUA.

 

Militarii kurzi au preluat controlul asupra orașului Sinjar