Miliţii proruse au capturat şase blindate ale armatei ucrainene
Combatanţi proruşi au capturat şase vehicule blindate ale armatei ucrainene, în zona Kramatorsk, în estul Ucrainei.
„Este vorba de un grup rus de sabotori terorişti”, a precizat Ministerul ucrainean al Apărării, citat de AFP.
Blindatele capturate făceau parte dintr-o coloană militară care se îndrepta spre oraşul Kramatorsk, unde marţi au izbucnit confruntări armate între serviciile de securitate ucrainene şi insurgenţi proruşi.
Coloana a fost blocată de locuitori, iar blindatele au fost apoi capturate de combatanţi proruşi.