Miniștrii de Interne ai UE se reunesc la Amsterdam, luni, pentru a discuta despre combaterea terorismului și pericolul prăbușirii spațiului Schengen
Miniștrii de Interne ai UE se reunesc luni la Amsterdam unde vor dezbate amenințările cărora trebuie să le față facă în mod prioritar – terorismul și prăbușirea spațiului Schengen.
Această întâlnire informală este destinată a fi ocazia de a marca lansarea oficială a Centrului european al contraterorismului în cadrul Europol, oficiul european al poliției, potrivit Agerpres.
„Vom pune o presiune considerabilă asupra instituțiilor și statelor membre ale UE”,a avertizat duminică ministrul france de Interne, Bernard Cazeneuve.
Mai precis, este vorba despre ieșirea „din reuniune cu un proiect de calendar”, cu voința „de a lua primele măsuri concrete la sfârșitul primului trimestru al anului 2016”, a adăugat oficialul.
Unele surse europene susțin și faptul că miniștrii ar putea discuta despre posibilitatea extinderii de până la doi ani a controalelor la frontierele situate în interiorul spațiului de liberă circulație Schengen.
În cadrul discuției urmează să dezbată și propunerea Comisiei de creare a unui corp european al pazei de coastă și de grăniceri pentru a prelua controlul asupra frontierelor exterioare ale UE.