Ministrul de Externe al Qatarului cere Marii Britanii să intervină în disputa dintre statele din zona Golfului
Ministrul de Externe al Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman al-Thani i-a cerut luni ministrului de externe al Marii Britanii, Boris Johnson să condamne embargoul impus țării statele din regiune, în contextul unei crize fără precedent, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.
”Cerem SUA, Marii Britanii şi celorlalte state să condamne măsurile ilegale, precum instituirea embargoului aerian”, a declarat ministrul de Externe al Qatarului.
Arabia Saudită, Bahrain, Emiratele Arabe Unite și Egipt au impus Qatarului un embargo diplomatic și economic sub justificarea că Guvernul de la Doha finanțează organizațiile teroriste.
Ministrul de externe al Qatarului a declarat despre embargo că are scopul de a limita independența politicii externe a țării sale, și a insistat asupra faptului că acesta reprezintă o încălcare a normelor de drept internațional.
Totodată, ministrul consideră că embargoul produce efecte umanitare dezastruase, deoarece interdicțiile aeriene afectează numeroase familii.
”Nu cerem nici unei ţări să fie de partea cuiva, cerem doar să se admită faptul că embargoul contravine dreptului internaţional”, a afirmat Thani.