Ministrul de Externe ucrainean insistă asupra aplicării noului pachet de sancțiuni asupra Moscovei. „Capacitatea Rusiei de a produce noi rachete trebuie distrusă”

Ministrul de Externe ucrainean insistă asupra aplicării noului pachet de sancțiuni asupra Moscovei. Capacitatea Rusiei de a produce noi rachete trebuie distrusă

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe al Ucrainei, a îndemnat marţi Uniunea Europeană să nu cadă în brațele „oboselii” faţă de războiul din Ucraina și insistă asupra adoptării noului pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, informează France Presse, citat de Agerpres.

„Îi invit pe colegii mei din UE” să„respingă orice îndoială” şi orice„oboseală” şi să „finalizeze cât mai repede cel de-al nouălea pachet de sancţiuni care este aşteptat de mult timp”, a fost declarația acestuia în cadrul unei conferinţe de presă online.

Capacitatea producerii de rachete

Dmtro Kuleba vrea sancţionarea operatorului nuclear public Rosatom datorită rolului important jucat în ocuparea de către Rusia a centralei nucleare ucrainene din Zaporojie, cea mai mare din Europa. Kuleba a mai adăugat că sancţiunile trebuie să înfrâneze industria militară rusă.

„Capacitatea Rusiei de a produce noi rachete trebuie distrusă pentru a o împiedica să aibă resurse suplimentare pentru a ucide ucraineni, a distruge oraşele ucrainene şi sistemul energetic”, a spus ministrul, potrivit observatornews.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`