Ministrul grec al Imigrației: Dezbaterea în care s-a vehiculat că Grecia nu ar avea control asupra frontierelor, o minciună

Publicat: 17 02. 2016, 17:51
Foto: telegraph.co.uk

Critici dure la adresa UE din partea ministrului grec al Imigrației, Yiannis Mouzalas. Oficialul de la Atena denunță ”ipocrizia” și ”minciunile” Bruxelles-ului cu privire la modul în care Grecia gestionează criza imigrației, informează BBC.

„Dezbaterea în cadrul căreia s-a vehiculat că Grecia nu ar avea control asupra frontierelor este o minciună. Avem cel mai bun control pe care cineva îl poate avea asupra unei frontiere maritime. Grecia a devenit cumva inamicul Europei? Sau refugiaţii sunt inamici? Dacă cineva crede aşa ceva, să o declare clar”, a spus Yiannis Mouzalas.

Totodată, Mouzalas a atacat și autoritățile ungare, precizând că Grecia nu poate avea relații cu un stat care nu a oferit nici măcar o pătură pentru refugiați.

„Nu ne-au dat nici măcar o pătură… Vrem o Europă modernă, nu o Europă a Evului Mediu”, a mai declarat ministrul Imigrației.

Declarațiile oficialului vin în contextul în care Consiliul Uniunii Europene a recomandat Atenei să ia măsuri suplimentare de securizare a granițelor, altfel existând riscul reintroducerii controalelor în Spaţiul Schengen.

Anul trecut, peste 850.000 de imigranţi au traversat Grecia în drumul lor spre statele din vestul Europei.