Misterul originii noului coronavirus. OMS reia cercetările în China pentru a afla ce a provocat pandemia

Misterul originii noului coronavirus. OMS reia cercetările în China pentru a afla ce a provocat pandemia
Foto: Pixabay

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunță reluarea cercetărilor privind originea noului coronavirus care a stat la baza actualei pandemii. În acest sens va fi creat un nou grup de consultanţi care să se ocupe de patogenii periculoşi în vederea cercetării originii virusului SARS-CoV-2, scrie Reuters.

La începutul acestui an, o echipă condusă de OMS a petrecut patru săptămâni în Wuhan şi a stabilit că virusul a fost probabil transmis de la lilieci la oameni prin intermediul unui alt animal, dar că sunt necesare cercetări suplimentare.

OMS a numit miercuri pe cei 26 de membri propuşi ai Grupului său consultativ ştiinţific cu privire la originile noilor agenţi patogeni (SAGO).

Printre aceştia se numără Marion Koopmans, Thea Fischer, Hung Nguyen şi expertul chinez în sănătatea animalelor Yang Yungui, care a participat la ancheta comună din Wuhan.

Maria van Kerkhove, conducător tehnic al OMS pentru Covid-19, şi-a exprimat speranţa că vor exista în continuare misiuni internaţionale conduse de OMS în China, care să angajeze cooperarea ţării. Ea a declarat într-o conferinţă de presă că „mai mult de trei duzini de studii recomandate” trebuie încă efectuate pentru a determina modul în care virusul a trecut de la specia animală la oameni.

Testele chineze raportate pentru anticorpii prezenţi la rezidenţii din Wuhan în 2019 vor fi ”absolut critici” pentru înţelegerea originilor virusului, a spus van Kerkhove.

Chen Xu, ambasadorul Chinei la ONU la Geneva, a declarat într-o conferinţă de presă separată că concluziile studiului comun au fost ”destul de clare”, adăugând că, deoarece echipele internaţionale au fost deja trimise în China de două ori, ”este timpul să trimitem echipe în alte locuri”.