Moderna anunță că vaccinul său anti-COVID prezintă o eficiență de 93%, chiar și la șase luni de la administrarea rapelului

Moderna anunță că vaccinul său anti-COVID prezintă o eficiență de 93%, chiar și la șase luni de la administrarea rapelului
Vaccinul produs de compania Moderna a fost al doilea ser anti-COVID-19 aprobat de EMA din punct de vedere cronologic și folosește o tehnologie bazată pe ARN mesager. Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Handout/ Taiwan Central Epidemic

Moderna a anunțat joi că vaccinul său anti-COVID are o eficiență de aproximativ 93%, chiar și la șase luni de la administrarea rapelului, informează Reuters.

Astfel, Moderna se pare că se bucură de un rezultat mai bun comparatin cu vaccinul de la Pfizer, al cărei eficiență scade cu 6% la fiecare 2 luni ce trec de la inocularea dozei de rapel. După 6 luni, eficiența serului de la Pfizer ajunge la aproximativ 84%.

Cele două vaccinuri au la bază tehnologia ARN Mesager.

Vaccinul Moderna, eficiență de 93% la șase luni după rapel

„Vaccinul nostru anti-COVID-19 arată o eficacitate durabilă de 93% într-un interval de şase luni, dar recunoaştem că varianta Delta reprezintă o nouă ameninţare importantă, aşadar va trebui să rămânem vigilenţi”, a explicat Stephane Bancel, directorul executiv al companiei Moderna.

Pe de altă parte, companie anunță că până la sosirea iernii ar urma să fie necesară și administrarea celei de-a treia doze, numită și „doză de supra rapel”. De-a lungul timpului, nivelurile de anitcorpi vor scădea, motiv pentru gara o a treia doză ar putea fi administrată pentru a obține un boost.

OMS avertizează cu privire la a treia doză

Organizația Mondială a Sănătății îndeamnă țările să amâne vaccinarea cu cea de-a treia doză anti-COVID până la finalul lunii septembrie. Directorul general al OMS solicită întârzierea administrării acesteia, pentru ca țările care nu au putut beneficia de vaccin să își poată imuniza populația cu dozele respective.

Îndemnul Organizației Mondiale a Sănătății se dorește a fi o măsură de sprijin pentru țările mai puțin dezvoltate, care nu au apucat să beneficieze de toate dozele necesare de vaccin pentru imunizarea populației doritoare, în timp ce țări dezvoltate recurg deja la achiziționarea serului pentru administrarea celei de-a treia doze.