Moderna va cere autorizație pentru vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 17 ani, în SUA, la început de iunie / Pfizer ar putea solicita undă verde pentru categoria 2-11 ani, în septembrie
Vaccinul anti-COVID-19 de la Moderna, care se bazează pe tehnologia de tip ARN mesager, o eficacitate de 100% în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, a anunțat compania americană, marți, când a prezentat rezultatele celor mai recente studii clinice, precizând totodată că plănuiește să ceară o autorizație din partea autorităților americane la începutul lui iunie. Cu un vaccin deja aprobat în SUA pentru această grupă de vârstă, grupul american Pfizer a indicat că, în septembrie, ar putea solicita undă verde pentru categoria2-11 ani.
La început de iunie, Moderna va cere autorităților din SUA autorizație pentru administrarea vaccinului la copii cu vârste între 12 și 17 ani. Pfizer vizează acum categoria 2-11 ani
Reprezentanții companiei susțin că, pe lângă eficiență, serul nu stârnit nicio îngrijorare semnificativă în ceea ce privește siguranța administrării, într-un studiu care a presupus participarea a peste 3.700 de adolescenți. Moderna a precizat că, la începutul lui iunie, va trimite rezultatele către autoritățile americane și va cere o autorizație pentru administrarea vaccinului la categoria de vârstă 12-17 ani, transmite abc news.
În prima parte alunii, în SUA, vaccinul anti-COVID-19 a devenit disponibil și pentru copii cu vârste de minim 12 ani, dat fiindcă administrarea serului de la Pfizer a fost autorizată și pentru această categorie de vârstă.
În SUA, vaccinul Moderna este deja disponibil pentru persoane cu vârste de 18 ani sau mai mult. Același prag a fost fixat și pentru administrarea serului de la Johnson & Johnson.
Pfizer, care în prezent efectuează studii clinice care cuprind inclusiv bebeluși de șase luni, a precizat că, cel mai probabil, în luna septembrie va încerca să primească o autorizație pentru administrarea vaccinului la categoria de vârstă 2-11 ani.
Ce tehnologie folosesc vaccinurile de la Pfizer, Moderna, AstraZeneca și Johnson & Johnson, cele 4 seruri aprobate la nivelul UE
Atât vaccinul de la Pfizer, cât și cel de la Moderna folosesc tehnologia de tip ARN mesager, astfel că nu pătrund în nucleul celulelor și nu modifică ADN-ul uman. În schimb, transmit un „manual de instrucțiuni” genetic care determină celulele să creeze proteine asemănătoare cu virusul – o modalitate prin care organismul poate învăța și dezvolta mijloace de apărare împotriva unei eventuale infecții.
Vaccinul de la Johnson & Johnson utilizează un vector de adenovirus inactiv, care nu se poate replica. Vectorul Ad26 poartă o bucată de ADN cu instrucțiuni pentru a face proteina Spike a SARS-CoV-2, care declanșează un răspuns imun. O tehnologie similară are la bază și serul de la AstraZeneca, cu diferența că, dacă Johnson & Johnson folosește un adenovirus uman și se administrează într-o singură doză, acesta este prevăzut cu un adenovirus de cimpanzeu și se injectează sub forma a două doze.