Musulmanii din Israel, enervați la culme de amplasarea Eurovisionului lângă moschee: ”Când ne rugăm înăuntru, nu putem intra în atmosfera solemnă din cauza zgomotului”
Concursul Eurovision are puțin fani într-o moschee faimoasă din orașul gazdă al acestei ediții, Tel Aviv, acolo unde musulmanii se plâng că festivitățile le întrerup slujbele specifice lunii Ramadanului, potrivit Reuters.
„Cartierul Eurovision” a fost instalat în Tel Aviv, chiar pe malul mării, iar toți cei din marja concursului internațional petrec de zor. Totuși, pavilionul este pus chiar vizavi de moscheea Hassan Bek, denumită astfel după un guvernator otoman, și care este frecventată de etnicii arabi din Israel.
Concursul, în care sunt implicate 41 de țări, a fost subiectul multor proteste pro-Palestina, care îndeamnă la boicotarea evenimentului. Ba mai mult, musulmanii care postesc zilnic, fiind în luna Ramadanului, nu sunt deloc entuziasmați de amplasarea cartierului general chiar lângă moschee.
„Este un loc greșit (n.r. – pentru instalarea pavilionului) pentru că este foarte aproape de moschee. Când ne rugăm înăuntru nu putem intra în atmosfera solemnă din cauza zgomotului… Stăm aici și putem auzi efectiv melodiile zgomotoase”, a spus Mohammad al-Akra, un muncitor palestinian din Cisiordania.