New York: Aeroportul JFK va avea un terminal destinat exclusiv animalelor, începând din 2016
Aeroportul JFK din New York va avea din 2016 un terminal destinat în exclusivitate animalelor, informează The Independent.
Terminalul denumit „The Ark” va oferi servicii de îmbarcare, carantină și de transport, iar construcția sa va costa peste 30 milioane de lire sterline. Totodată, terminalul va dispune de cuști confortabile, de locuri speciale destinate păsărilor și va asigura asistență medicală calificată.
Pentru transmportul animalelor vor fi folosite vehicule climatizate individuale și va fi elaborat un sistem care să asigure o gestionare adecvată a bovinelor, caprinelor, porcinelor și ovinelor care tranzitează terminalul.
Potrivit unor estimări, investiția va aduce un profit de 70 de milioane de lire sterline pe o perioadă de 30 de ani și va crea aproximativ 110 de locuri de muncă.