New York: Printre victimele atentatului sunt mulți străini
Ministerul de externe de la Buenos Aires a comunicat marți că cinci dintre morții atentatului de la New York sunt argentinieni — un grup de prieteni din Rosario, care sărbătoreau 30 de ani de la absolvirea politehnicii din această localitate, informează AFP, citată de Agerpres.
Printre cei care și-au pierdut viața se numără și o femeie din Belgia, iar alți trei belgieni, membri ai aceleiași familii, sunt răniți și au fost supuși unor intervenții chirurgicale, a declarat ministrul de externe de la Bruxelles, Didier Reynders, agenției Belga, preluate de DPA.
În urma incidentului, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat pe Twitter că a ordonat Departamentului de Securitate Internă să intensifice "programul de verificare extremă" aflat deja în desfășurare. "E bine să fim corecți politic, dar nu pentru asta!" a adăugat liderul de la Casa Albă într-un mesaj în rețeaua socială menționată.