Niciun rezultat în urma negocierilor dintre Republica Moldova și Rusia, în privința gazelor rusești

Niciun rezultat în urma negocierilor dintre Republica Moldova și Rusia, în privința gazelor rusești
Rețea de transport de gaze. Sursa foto: Pixabay

Republica Moldova se află în stare de urgență, din cauza crizei energetice prin care trece țara. Parlamentul Republicii Moldova a instituit stare de urgență în sectorul energetic, după ce negocierile cu compania Gazprom au eșuat. În urma stării de urgență, atât UE, cât și vecinii Republicii Moldova s-au oferit să ajute țara. Țara a primit 60 de milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru soluționarea problemelor prin care trece țara.

Pentru a doua zi consecutiv, negocierile priving gazul rusesc dintre Republica Moldova și Rusia nu au dus la niciun rezultat, arată Agenția Națională de Presă.

„Următoarele câteva săptămâni sunt cruciale”

Natalia Gavrilița a subliniat importanța sprijinului UE privind soluționarea problemei. De asemenea, aceasta a subliniat că Republica Moldova nu este nevoită să aleagă între Est și Vest, ci, mai degrabă, să obțină tot sprijinul posibil.

„Credem că următoarele câteva săptămâni sunt cruciale şi considerăm că prietenii Republicii Moldova ar trebui să ne ajute să găsim surse de aprovizionare (cu gaz) alternative”, a declarat Gavriliţa.

Rusia a amenințat că încheie colaborările cu Republica Moldova, dacă contractul nu se va prelungi până la sfârșitul anului. În urma schimbării administrative de la Chișinău, prin curentul pro-european propus de Maia Sandu, R. Moldova este nevoită să plătească 790 de dolari pe 1000 de metri cubi de gaz.

Rusia își alege prețurile

Rusia a fost profund criticată că stabilește prețurile după interesele sale politice. Administrația de la Kremlin a stabilit pentru Belarus, de exemplu, un preț mult mai mic pentru aceasta, decât prețul din anul anterior.

În urma acuzațiilor, administrația de la Kremlin a susținut că nu există interese politice în spatele acțiunilor ei, ci doar comerciale și economice.