Nouă persoane au murit în urma unui atac cu bombă în Irak
Nouă persoane au murit după ce o bombă, amplasată într-o mașină, a explodat în capitala Bagdad, Irak, informează BBC.
Potrivit sursei precizate, explozia a izbucnit în vecinătatea unei cafenele, în zona Shia din cartierul Sunni Dora.
Forțele de ordine încă nu știu cine a organizat atentatul, dar atacul survine la două zile după ce liderul Al-Qaida, Osama bin Laden a fost ucis.
Statele Unite își va retrage trupele armate din Irak până la sfârșitul acestui an.
În urmă cu două zile președintele SUA, Barack Obama, a anunțat că Osama bin Laden a fost ucis. Într-o intervenție televizată Obama a declarat că a autorizat o operațiune împotriva liderului Al-Qaida.
„Astăzi, pot anunța poporul american și întreaga lume că Statele Unite au săvârșit o operațiune în urma căreia a fost ucis Osama bin Laden, liderul al-Qaida”, a anunțat președeintele american.
Osama bin Laden a fost acuzat pentru moartea a circa 3.000 de persoane, inclusiv pentru moartea persoanelor care au murit în timpul antentatelor din 11 septembrie 2001.
Operațiunea care a avut loc în Pakistan și în urma căreia liderul al-Qaida a fost ucis a fost desfășurată de un comando al forțelor speciale americane și a durat aproximativ 40 de minute. Osama a opus rezistenţă în timpul operaţiunilor şi a fost împuşcat în cap de forţele americane.
Guvernul american a cerut cetățenilor americani aflați în străinătate să fie atenți în această perioadă, afirmând că există riscul producerii unor violențe după anunțul privind moartea lui bin Laden.