O actriță care l-a acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală a murit în circumstanțe încă neclare

O actriță care l-a acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală a murit în circumstanțe încă neclare
Danton (1983) / Facebook

Emmanuelle Debever, o actriță franceză care a fost printre primele care l-au acuzat pe Gérard Depardieu de agresiune sexuală, a murit în aceeași zi în care acuzațiile sale împotriva fostului său coleg de platou au fost difuzate din nou la televiziune, scrie The Guardian, citând presa franceză.

Procurorii din Paris au deschis o anchetă privind moartea actriței în vârstă de 60 de ani, care, conform unor surse din poliția judiciară, s-ar fi sinucis.

Într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook în 2019, Debever l-a acuzat pe Depardieu, unul dintre cei mai populari actori de cinema din Franța, că a încercat să o pipăie în timp ce se aflau într-o trăsură pe platoul de filmare.

Cei doi au fost colegi de platou la filmările peliculei ”Danton”, regizat de polonezul Andrzej Wajda. Devever a interpretat în drama de epocă rolul lui Luison, în timp ce Depardieu era eroul principal.

„Acest monstru și-a permis să se bucure din plin în timpul filmărilor, profitând la maximum de intimitatea din interiorul unei trăsuri. Și-a strecurat laba lui grasă sub fusta mea pentru a mă face, după spusele lui, ‘să mă simt mai bine’… Nu am permis să se întâmple așa ceva”, a mărturisit Emmanuell Debever, la aproape 40 de ani de la acel incident.

Afirmația ei a fost inclusă, printre altele, într-un documentar intitulat ”Gerard Depardieu: The Fall of the Ogre” (”Gerard Depardieu: Căderea Căpcăunului” – N.R.), difuzat de postul de televiziune France 2 la 7 decembrie.

Documentarul, realizat de echipa emisiunii de investigații ”Complément d’Enquête”, a inclus, de asemenea, un interviu cu actrița Hélène Darras, care a depus la rândul său o plângere împotriva lui Depardieu,susținând că acesta a agresat-o sexual pe platoul de filmare al peliculei ”Disco” din 2007.

Mai mult de o duzină de femei au formulat acuzații de comportament sexual nepotrivit împotriva lui Depardieu în cadrul unei anchete realizate anul trecut de publicația online franceză Mediapart.

În 2021, Depardieu a fost acuzat de viol și agresiune sexuală într-un caz intentat de actrița Charlotte Arnould, care susține că a violat-o în apartamentul său din Left Bank în 2018, pe când avea 22 de ani.

Anul trecut, Depardieu, care a declarat că acuzațiile sunt „nefondate”, a încercat să obțină anularea acuzațiilor, dar un tribunal din Paris le-a menținut motivând că există „dovezi serioase și confirmate care justifică ca Gérard Depardieu să rămână inculpat”.

Într-o scrisoare deschisă, publicată în Le Figaro în luna octombrie a acestui an, Depardieu a negat toate acuzațiile de viol și agresiune sexuală ce-i sunt aduse:  „Niciodată, niciodată nu am abuzat o femeie”, a scris actorul. „În fața tribunalului mediatic, a linșajului care mi-a fost rezervat, nu am decât cuvântul meu pentru a mă apăra”, scrie actorul francez

Urmăriți B1TV.ro și pe
`