O mireasă a născut la câteva minute după cununie, în clădirea primăriei
O tânără a născut, sâmbătă, la Primăria orașului francez Jallais, imediat după ce acolo s-a oficiat cununia sa civilă.
Mireasa era puțin obosită, dar toți au pus aceasta pe seama stresului cauzat de nuntă, a povestit primarul orașului, Jean-Robert Gachet, potrivit The Telegraph.
La câteva minute după ce cuplul a rostit jurămintele și au ieșit pe treptele clădirii pentru fotografiile de nuntă, miresei i s-a făcut rău și a intrat înapoi în primărie.
A fost chemată o ambulanță, dar femeii deja i se rupsese apa și a născut un băiețel chiar în clădirea primăriei. Atât mama, cât si copilul, sunt în stare foarte bună.