O nouă alianță pentru „reformarea Europei”. Viktor Orban, Marine Le Pen și Matteo Salvini, în capul listei. 16 lideri europeni au semnat declarația comună

O nouă alianță pentru „reformarea Europei. Viktor Orban, Marine Le Pen și Matteo Salvini, în capul listei. 16 lideri europeni au semnat declarația comună
Viktor Orban

O nouă alință se va forma la nivelul Parlamentului European, care-i are deja în capul listei pe Marine Le Pen, liderul de dreapta al formațiunii „Reunirea Națională”, din Franța, pe Viktor Orban, premier al Ungariei și președinte al FIDESZ și pe Matteo Salvini, președintele „Liga”, din Italia.  În total, sunt 16 lideri europeni care au publicat vineri o „declarație comună” prezentată drept „prima piatră de temelie” a noii alianțe ce vizează „reformarea Europei”, informează Euractiv.

„Într-un moment în care globaliştii şi europeniştii, între care Emmanuel Macron este principalul reprezentant în Franţa, lansează Conferinţa privind viitorul Europei ce are ca scop creşterea puterii organismelor europene, acordul de astăzi este prima piatră de temelie către constituirea unei mari alianţe în Parlamentul European”, scriu semnatarii în declaraţia lor, publicată de partidul Rassemblement National (RN) condus de către Marine Le Pen.

Scrisoarea mai este semnată de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege și Justiție (PiS), liderul partidului VOX din Spania, Santiago Abascal și Georgia Meloni, președintele Fratelli d’Italia.

Marine Le Pen, poziție fermă în cadrul noii alianțe

Într-o declaraţie separată, Marine Le Pen a declarat că acest document reprezintă „baza unei activităţi culturale şi politice comune, ce respectă rolul grupurilor politice actuale”. De asemenea, liderul francez subliniază necesitatea unei „reforme profunde” a UE, în condițiile în care există amenințările „formării unui super-stat european”.

Uniunea Europeană „continuă să urmeze calea federalistă care o îndepărtează inexorabil de popoarele care sunt inima civilizaţiei noastre”, au mai notat în declaraţia lor comună cei 16 semnatari.

Cei 16 lideri din Europa numesc demersul lor unui patriotic, în antiteză cu viziunea adepților globalizării.

„În urma acestei constatări, cele mai influente partide patriotice de pe continent au înţeles importanţa unirii forţelor pentru a cântări mai mult în dezbateri şi a reforma Uniunea Europeană”, au mai adăugat liderii de dreapta, care au declarat că intenționează să traseze „contururile unei acţiuni comune”.

Ultima oră
00:15 - Judo: Alexandru Raicu a câștigat medalia de bronz la turneul de Grand Slam de la Paris
23:49 - Mai multe persoane s-au adunat în fața Spitalului Județean Satu Mare pentru a cere explicații despre moartea unei tinere gravide. Medicii spun că starea femeii s-a deteriorat rapid
23:10 - Marius Șumudică a revenit cu victorie în Turcia și a făcut spectacol la conferința de presă, dar e atacat de un fost translator: „Ne insultă țara pe la spate”
22:53 - Beatrice Mahler: Am triplat consumul de oxigen față de valul 3 / Măsurile suplimentare din spital ne creează o stare de confort care a lipsit în trecut
22:31 - Gina Pistol și fetița au plecat din casa lui Smiley
22:14 - Principalul suspect pentru uciderea parlamentarului britanic David Amess, audiat ore întregi de forțele antitero. BBC: Un nou atac terorist e încă „probabil” în Marea Britanie
21:43 - Manifestație împotriva fascismului la Roma, cu circa 200.000 de persoane. Demonstranții au cerut interzicerea grupului Forza Nuova (VIDEO)
21:17 - Vlad Voiculescu: Singura coaliție posibilă pentru USR PLUS, cea cu PNL și UDMR. Dacă nu se vor întoarce la negocieri până în cursul zilei de duminică, probabil veți vedea un guvern USR PLUS în Parlament (VIDEO)
20:58 - Un tânăr dat în urmărire națională a fost împușcat de polițiști. Bărbatul încercase să fugă de oamenii legii
20:41 - Alexandru Rafila: Ne așteptăm la un număr și mai mare de morți. Problema e durata valului 4, nu atingerea vârfului său