O stea de diamant, de mărimea Terrei, descoperită de astronomii americani
Astronomii au descoperit o stea din categoria piticelor albe, aflată la o distanță de 900 de ani-lumină în constelația Vărsătorului, cu o mărime apropiată de cea a Terrei și alcătuită în întregime dintr-un diamant uriaș.
Formațiunea celestă, cea mai rece și mai îndepărtată stea din clasa piticelor albe descoperite vreodată, este atât de rece, încât carbonul din structura ei s-a cristalizat şi a format un fel de diamant uriaş în spaţiu, de mărimea Terrei, informează Daily Mail.
„Este cu adevărat un obiect remarcabil. Ştiam că astfel de obiecte trebuie să existe, dar ele sunt atât de estompate, încât sunt foarte greu de detectat”, a declarat David Kaplan, profesor la Universitatea Wisconsin-Milwaukee, autorul descoperirii.
Piticele albe sunt formaţiuni cereşti foarte dense, rezultate din implozia unor stele de dimensiunea Soarelui, aflate la sfârşitul ciclului lor de viaţă, care formează obiecte aproximativ de mărimea Terrei.
Steaua de diamant a fost identificată datorită însoţitorului ei, un pulsar denumit PSR J2222-0137, cu care formează un sistem binar.