O supraviețuitoare a atacurilor teroriste comise de gruparea Stat Islamic în 2016, în Belgia, a ales să fie eutanasiată din cauza stresului posttraumatic și depresiei în care a ajuns după atentate, informează The Independent. Stanti Di Corte avea 17 ani atunci. Ea a murit pe 7 mai, la vârsta de 23 de ani. Procurorii din Anvers au deschis o anchetă după ce un neurolog a reclamat că solicitarea fetei a fost aprobată prea repede, căci fata nu încercase mai multe tratamente ce ar fi putut să o ajute.
Pe 22 martie 2016, Stanti Di Corte se afla pe aeroportul Zaventem împreună cu mai mulți colegi de liceu. Ei urmau să plece într-o excursie în Italia. Numai că atunci s-a detonat prima bombă. Au fost în total trei: două la aeroport și una la stația de metrou Maelbeek. 32 de oameni au murit atunci, dar Di Corte a supraviețuit.
Nu și-a mai revenit, însă, de atunci. Fata a trecut prin perioade lungi de depresie, avea dese atacuri de panică și a încercat să se sinucidă de două ori, o dată în 2018 și a doua oară în 2020. Ea a fost și internată într-un spital de psihiatrie din Anvers și lua chiar și 11 antidepresive pe zi.
„Nu mai voia sa meargă nicăieri unde erau oameni, pentru că îi era frică. Avea și dese atacuri de panică și nu putea scăpa de ele”, a spus mama tinerei pentru VRT.
La începutul acestui an, Shanti Di Corte a ales să fie eutanasiată, procedură legală în Belgia, iar doi psihiatri i-au aprobat solicitarea.
Ea a murit pe 7 mai, informează The Independent.
Însă procurorii din Anvers au deschis o anchetă după ce neurologul Paul Deltenre de la spitalul universitar UZC Brugman a reclamat în mai multe plângeri că solicitarea tinerei a fost aprobată prematur. El a explicat faptul că existau mai multe tratamente pe care fata nu a apucat să le încerce.