Oficial american: Gruparea jihadistă Statul Islamic va încerca să comită iar atentate în Europa și în Statele Unite

Publicat: 10 02. 2016, 07:05
Foto: gândul.info

Generalul american Vincent Stewart, directorul Agenţiei pentru Informaţii Militare din SUA avertizează că gruparea jihadistă Statul Islamic va încerca cel mai probabil să comită și în anul 2016 noi atacuri în Europa, dar și în SUA, informează CNN.

„Organizaţia teroristă Stat Islamic probabil va încerca să comită noi atentate în Europa şi primele atacuri directe pe teritoriul Statelor Unite, în anul 2016”, a declarat generalul Vincent Stewart.

„Reţeaua teroristă probabil va intensifica ritmul şi periculozitatea atacurilor în lunile care urmează, în încercarea de extindere a activităţilor în afara zonelor din Irak şi Siria”, a mai spus acesta.

„Anul trecut, Statul Islamic a rămas în principal în fiefurile din Irak şi Siria, extinzându-se în Libia, regiunea Sinai (Egipt), Afganistan, Nigeria, Algeria, Arabia Saudită, Yemen şi Caucaz. Este de aşteptat ca reţeaua Daesh să intensifice ritmul şi complexitatea atacurilor la nivel transnaţional, pentru că vrea acţiuni violente care să atragă reacţii dure din partea Occidentului, în scopul alimentării ideii distorsionate a unui război occidental contra islamului”, a precizat oficialul american.

Directorul Serviciilor americane de informaţii, James Clapper a precizat că gruparea jihadistă Stat Islamic şi cele opt filiale ale acesteia reprezintă „principala ameninţare teroristă” globală.

„Organizaţia teroristă Stat Islamic profită de actualul val de refugiaţi pentru a infiltra militanţi în Occident. Organizaţia Stat Islamic este principala ameninţare, dar şi militanţii reţelei Al-Qaida vor încerca să se afirme în cursul anului 2016”, a spus James Clapper.