Oficial SUA, despre atacul din Paris: Statul Islamic nu ar fi fost capabil de asemenea atentate, mai degrabă Al-Qaida

Publicat: 14 11. 2015, 11:20
Foto: click.ro

La scurt timp după prducerea atentatelor teroriste de la Paris, majoritatea oamenilor care căutau vinovați și-au îndreptat atenția către gruparea teroristă Statul Islamic.

Printre ei se află și un oficial al Serviciului de Contra-terorism și Informații din Statele Unite ale Americii. Acesta a spus, sub protecția anonimatului, că Statul Islamic nu ar fi fost capabil să producă o serie de atentate de o asemenea amploare, potrivit NBC News.

Astfel, oficialul spune că, mai degraba, Al-Qaeda ar fi produs aceste atacurile din Paris.

Totodată fostul director al Centrului Național de Contra-terorism din SUA, Michael Leiter, este de părere că vinovații nu vor fi găsiți în următoarea perioadă.

”Un asemnea nivel sofisticat nu am mai văzut cu adevărat într-o zonă urbană din 2008, de la atacul din Mumbai, India. Va fi un act terorist care va schimba modul în care Vestul percepe acest pericol”, a declarat Leiter, care făcea referire la un atac terorist soldat cu 166 de morți.

În mod oficial, nicio grupare jihadistă nu a revendicat atacurile de vineri seara, dar pe rețelele sociale simpatizanții ISI sărbătoresc tragicul eveniment și afirmă că ei se află în spatele terorii.

Bilanțul celor șase atentate de la paris număr cel puțin 153 de morți și peste 200 de răniți. Dintre aceștia 80 sunt în stare gravă.