Olaf Scholz anunță un pachet masiv de sprijin pentru germanii loviți de criză, în valoare de 65 de miliarde de euro

Publicat: 04 09. 2022, 16:15
Olaf Scholz a explicat motivul pentru care continuă discuțiile telefonice cu Vladimir Putin. Foto: DPA Images / Kay Nietfeld

Guvernul de la Berlin a pregătit un pachet de sprijin masiv pentru germanii afectați de criza prețurilor la gaze, după ce Gazprom a închis conducta Nord Stream 1.

Sprijin masiv oferit de guvernul de la Berlin pentru germani

Pachetul de sprijin anunțat de Olaf Scholz este în valoare de aproximativ 65 de miliarde de euro. Ajutoarele sociale vizează mai multe domenii, inclusiv un nou tichet, mai ieftin, de transport public, o sumă unică de 300, respectiv 200 de euro pentru pensionari şi studenţi pentru plata facturii la energie, o majorare a sumelro acordate pentru persoanele vârstnice sau în incapacitate de muncă, şi o creştere cu 18 euro a alocaţiei pentru copii.

Guvernul va introduce tarife mai mici pentru un anumit plafon de bază al consumului de energie, peste care tariful va creşte.

În octombrie va intra în vigoare o taxă pe gaz destinată să evite falimentul companiilor energetice germane. Taxa va genera o nouă majorare a facturii energetice a gospodăriilor, cu mai multe sute de euro.

Anunţul acestui nou plan negociat de la începutul verii a fost amânat de mai multe ori, o situaţie ce ilustrează disputele între cele trei partide ale coaliţiei aflate la putere de nouă luni.

Comisarul pentru Afaceri Economice, Paolo Gentiloni. dă asigurări că UE va putea gestiona o criză a gazelor, în cazul stopării complete a livrărilor rusești.

Reacția comisarului pentru afaceri economice la șantajul lui Putin

“UE nu se teme de Putin și este pregătită să reacționeze în cazul opririi livrărilor de gaze rusești”, spune oficialul european.

Uniunea Europeană este „pregătită să reacționeze” la decizia Rusiei de a întrerupe livrările de gaze către blocul comunitar, a declarat sâmbătă un înalt oficial UE pentru CNBC.