Oligarhul rus Oleg Tinkov: „Războiul purtat în Ucraina e o nebunie. 90% dintre ruși sunt împotriva acestui masacru” / Apelul său către liderii occidentali

Oligarhul rus Oleg Tinkov: „Războiul purtat în Ucraina e o nebunie. 90% dintre ruși sunt împotriva acestui masacru” / Apelul său către liderii occidentali
Sursă foto: Hepta - Iliya Pitalev

Oligarhul rus Oleg Tinkov susține că războiul purtat de Rusia în Ucraina e „o nebunie” și că 90% dintre ruși nu sunt de acord cu acest masacru. Tinkov se află pe lista celor sancționați de Marea Britanie.

Ce spune un oligarh rus despre războiul declanșat de țara sa în Ucraina

„Nu văd NICIUN beneficiar al acestui război nebun! Civili și soldați nevinovați mor”, a scris Oleg Tinkov pe Instagram, citat de The Guardian.

Acesta a dat apoi o explicație pentru eșecul rușilor de până acum: „Generalii, treziți din mahmureală, și-au dat seama că au o armată de rahat. Cum să fie armata bună, dacă totul în țară e un rahat înfundat în nepotism și servilism?”.

Referindu-se la simbolul „Z”, Tinkov a susținut că „există proști care desenează ”Z”, dar proști în orice țară sunt 10%. 90% dintre ruși sunt ÎMPOTRIVA războiului!”

Oleg Tinkov i-a îndemnat apoi pe liderii occidentali să-i ofere lui Vladimir Putin„ o cale prin care să-și salveze imaginea, așa încât să oprească acest masacru. Vă rog, să fiți mai raționali și mai umanitari!”.

Tinkov e pe lista oligarhilor sancționați de Marea Britanie după declanșarea invaziei.

Unii oligarhi ruși își reneagă originea

Cu averile confiscate și afacerile înghețate, unii oligarhi ruși și-au renegat originea și au început să se recomande drept cetățeni ai altor state.

Pavel Durov, care s-a născut la Sankt Petersburg și a creat rețeaua socială rusă VKontakte, a vrut să se știe că a devenit cetățean francez anul trecut. El locuiește în Dubai, unde își are sediul Telegram.

Igor Bukhman și fratele său, Dmitri, au crescut în Vologda, unde au co-fondat compania de jocuri mobile Playrix. Cei doi frați, care locuiesc acum la Londra, au cerut Forbes să fie listați ca cetățeni ai Israelului, unde au imigrat în 2016.

Un caz similar e și cel al lui Eugene Shvidler, cunoscut drept cel mai bun prieten și partener de afaceri al lui Roman Abramovici.

Urmăriți B1TV.ro și pe