Organizaţia Mondială a Sănătăţii, vești ÎNCURAJATOARE despre coronavirus: Totul a început să se stabilizeze

Publicat: 12 02. 2020, 22:13

Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a declarat că numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus s-a stabilizat, însă este necesară “extrem de multă precauţie” în interpretarea cifrelor.

Anunțul a fost făcut miercuri în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la Geneva.

“Această epidemie ar putea merge în orice direcţie”, a precizat directorul general al OMS, potrivit presei internaționale.

Reamintim că, peste 1.100 persoane au murit din cauza epidemiei de coronavirus din China, iar cel puţin 45.000 de persoane au fost infectate.