”Onorată instanță, mi-era foame”. Cerșetor român din Germania prins la furat caviar

Publicat: 02 12. 2017, 11:41
Foto: CraiovaForum

Un cerșetor român, în vârsta de 44 de ani, din Germania a fost prins într-un supermarket din Düsseldorf la furat caviar, somon și păstrăv afumat, dar și sticle cu coniac.

În fața instanței, bărbatul le-a spus judecătorilor că încă nu i s-a aprobat cererea pentru șomaj și că nu are bani de mâncare.

”Onorată instanță, îmi era foame!”, a declarat cerșetorul.

Întrebat de ce nu s-a dus să mănânce la cantina săracilor unde mâncarea costă 1,50 euro și cafeaua 20 de cenți, românul a spus că nu dispunea de acei bani, potrivit Știrileprotv.

Judecătorii l-au condamnat la șase luni de închisoare, fără eliberare condiționată.

Bărbatul este de 10 ani în Germania și a lucrat în restaurante, la făcut curățenie și ca muncitor într-un depozit, unde s-a accidentat la spate. În urma unei intervenții chirurgicale, și-a pierdut locul de muncă și a ajuns pe străzi.