ONU: Omenirea trebuie să oprească războiul împotriva naturii pentru a evita apariţia bolilor
Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a avertizatcă omenirea trebuie să oprească ”războiul împotriva naturii”, pentru că acesta deschide calea pentru apariţia unor boli precum noul coronavirus de tip SARS-CoV-2, transmite agenția de presă DPA.
Avertismentul șefului ONU în ceea ce privește mediul înconjurător
”O consecinţă a dezechilibrului nostru cu natura este apariţia de boli letale precum HIV-SIDA, Ebola şi acum COVID-19, împotriva cărora avem o apărare redusă sau chiar suntem lipsiţi de apărare”, a avertizat AntonioGueterres.
Deschizând primul summit al ONU din istorie despre criza biodiversităţii, Guterres a declarat că liderii „trebuie să schimbe cursul şi să transforme relaţia noastră cu lumea naturală”.
Șeful ONU este de părere că degradarea mediului natural are multiple efecte negative asupra economiei și a justiției sociale.
”Degradarea naturii nu este o chestiune legată strict de mediu – acoperă şi economia, sănătatea, justiţia socială şi drepturile omului”, a mai spus secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Care sunt efectele neglijării mediului înconjurător?
”Neglijarea resurselor noastre preţioase poate exacerba tensiunile şi conflictele geopolitice. Totuşi, prea adesea sănătatea mediului este trecută cu vederea sau minimalizată de alte sectoare guvernamentale”, a adăugat el,
Autoritățile române au lansat un program de finanțare pentrutransport public ecologic
De curând, Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a anunțat că lansează în dezbatere publică ghidul de finanţare pentru transport public ecologic în aglomerările urbane.
Potrivit ministrului Mediului, programul de finanţare are prevăzut un buget de 480 de milioane de lei pentru anul 2020 şi vizează îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin intermediul acestui program primăriile pot achiziţiona vehicule mai puţin poluante.
”Astăzi am urcat în consultare publică programul privind îmbunătăţirea calităţii aerului şi evident a reducerii gazelor cu efect de seră prin investiţia în mijloace de transport public electrice: tramvaie, troleibuze sau autobuze, mijloace de transport prietenoase cu mediul. Avem pentru acest program 480 de milioane de lei şi vor contribui, sperăm noi, cu aproximativ 350 de mijloace de transport public în comun la nivel naţional care vor fi în beneficiul cetăţenilor. În următoarele 30 de zile programul este în consultare publică, astfel încât orice persoană sau parte interesată poate să intervină să avem un program cât se poate de bun”, a declarat Costel Alexe.
Costel Alexe a subliniat faptulcă Ministerul Mediului va suporta 80% din cheltuielile pentru achiziţionarea unui astfel de mijloc de transport în comun „prietenos cu mediul”, restul de 20% fiind contribuţia fiecărei administraţii locale.
”Administraţiile publice locale sub 50.000 de locuitori vor putea primi finanţare de un milion de lei, administraţiile publice locale între 50.000 şi 250.000 de locuitori vor putea primi finanţare până la 40 milioane de lei, iar administraţiile de peste 250.000 de locuitori vor putea primi finanţare până la 54 de milioane de lei. Acest program va fi avantajos pentru cei care astăzi au probleme cu poluarea aerului în aceste comunităţi. În această situaţie sunt 10 oraşe şi judeţul Prahova”, a precizat Costel Alexe, care este şi candidatul PNL la Consiliul Judeţean Iaşi.