Ortodocșii lituanieni nu vor mai rămâne sub dominația Bisericii Ruse. Anunțul Patriarhului Bartolomeu la Vilnius

Ortodocșii lituanieni nu vor mai rămâne sub dominația Bisericii Ruse. Anunțul Patriarhului Bartolomeu la Vilnius
Bartolomeu I

Liderul spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, Patriarhul Bartolomeu, a declarat marţi că va colabora cu autorităţile lituaniene pentru a înfiinţa o nouă filială a Bisericii Ortodoxe în statul baltic, astfel încât credincioşii să nu se mai afle exclusiv sub dependenţa de Moscova, transmite Reuters.

În 2019, Patriarhul Bartolomeu a stârnit furia Moscovei prin recunoaşterea Bisericii Ortodoxe din Ucraina, nou înfiinţată, ca ramură oficială a ortodoxiei din această ţară.

Bartolomeu are sediul la Istanbul, oraș cunoscut printre creștinii ortodocși prin vechiul său nume bizantin, Constantinopol

„Astăzi se deschide în faţa noastră o nouă perspectivă, împreună cu posibilitatea de a lucra împreună pentru înfiinţarea (unei ramuri) a Patriarhiei Ecumenice (a Constantinopolului) în Lituania”, a declarat Bartolomeu reporterilor, la Vilnius, după întâlnirea cu premierul Ingrida Simonyte.

„Patriarhia Ecumenică se pune în slujba credincioşilor ortodocşi din Lituania… Aceasta este o onoare excepţională pentru noi„, a adăugat el.

La rândul său, Simonyte a declarat că au fost obiecții în rândul credincioșilor faţă de statutul actual al Bisericii de acolo cât timp s-a aflat ca ramură a Bisericii Ortodoxe Ruse.

„Este firesc şi uman ca, în condiţiile în care Rusia şi-a început agresiunea la scară largă din Ucraina cu sprijinul deschis şi activ al Patriarhului Kirill al Moscovei, unii ortodocşi lituanieni să nu mai poată, cu conştiinţa împăcată, să rămână parte a Patriarhiei Moscovei”, a declarat Simonyte.

Patriarhul Kirill al Moscovei  a susținut invazia din Ucraina

Biserica Ortodoxă Rusă nu a făcut niciun comentariu imediat, precizează Reuters.

Patriarhia de la Constantinopol este considerată „prima inter pares” iar ortodoxia în Lituania datează din secolul al XIII-lea, a spus Bartolomeu, când se afla sub dependenţa ultimă a Constantinopolului, pe atunci capitala Imperiului Bizantin.

În 2021, se numărau aproximativ 100.000 de credincioşi ortodocşi în Lituania, ţară unde prima dintre religii rămâne cea romano-catolică, la o populaţie totală de 2,7 milioane de locuitori.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`