Pakistan: Nouă persoane au fost ucise în două atacuri

Publicat: 22 04. 2014, 12:02
Foto: reuters.com

Nouă persoane, printre care și polițiști, au fost ucise, iar alte zeci au fost rănite, în două atacuri produse, marți, în nord-vestul Pakistanului, a anunțat poliția locală, citată de Reuters.

În primul atac, trei persoane au fost ucise, iar alte 33 au fost rănite, inclusiv 12 polițiști, după ce o bombă a explodat în districtul Charsadda din provincia Khyber-Pakhtunkhwa, în primele ore ale dimineții.

Alte șase persoane, cinci polițiști și șoferul unei ambulanțe, au fost ucise într-un alt atac asupra unei patrule de poliție, la periferie capitalei regionale Peshawar. Alte trei persoane au fost rănite în momentul în care militanții au deschis focul.

Potrivit unui ofițer de poliție, persoane necunoscute au pus o bombă pe o motocicletă pe care au parcat-o apoi în apropiere de sediul Poliției din Pashawar.

”Bomba a explodat în momentul în care o dubă în care se aflau 13 polițiști trecea prin zonă. Trei persoane au murit, iar alte 33 au fost rănite”, a declarat ofițerul.

”Se pare că autovehiculul cu polițiști era ținta atacului”, a continuat el.