Pakistanul a revizuit reglementările privind interdicția tranzitului armelor NATO către Afganistan
Parlamentul pakistanez a aprobat joi noi reglementări privind interdicția tranzitului armelor pe teritoriul pakistanez către Afganistan, în cadrul unei redefiniri a relaţiilor cu Statele Unite, informează Herald Online.
Decizia a fost adoptată cu unanimitate de voturi.
Potrivit documentului, autoritățile de la Islamabad au căzut de acord să ridice interdicția de transport de armament al forțelor NATO și SUA, dar se solicită încetarea atacurilor cu avioane fără pilot.
Pe de altă parte, reglementările adoptate de parlament nu fac referire la reluarea convoaielor NATO, așa cum ceruseră autoritățile.
Autoritățile americane au anunțat că respectă noile reglementri, care vor redefini relațiile cu Pakistanul, aflate într-o situație delicată după ce, în noiembrie 2011, 24 de soldaţi pakistanezi au murit în urma loviturilor aeriene americane. În urma acestora, Pakistanul a interzis transportul de armament al forțelor aliate pe teritoriul țării.