Panică pe aeroportul din Montreal! O camionetă a luat foc sub un avion cu pasageri care tocmai aterizase
O camionetă a fost cuprinsă de flăcări sub un avion de tip Boeing 777, care aparține companiei Air Canada, în weekend, pe Aeroportul Pierre-Elliott-Trudeau din Montreal.
Flăcările au afectat fuzelajul aeronavei, care tocmai aterizase după un zbor de la Geneva.
Din fericire, niciun pasager nu a fost rănit.
Camioneta a luat foc sub avionul care tocmai ajunsese în aeroport
Momentul în care camioneta ardea a fost înregistrat și publicat pe rețelele de socializare. Incidentul a generat un fum negru care a cuprins pista.
Ajutați de poliție, pompierii de pe aeroport au reușit să controleze incidentul, intervenția rapidă salvând întregul avion, potrivit libertatea.ro.
„Echipajul a acţionat în mod profesionist şi a asigurat debarcarea rapidă a pasagerilor care se aflau în avion”, a anunţat Air Canada, într-un comunicat difuzat la postul CTV News.
Pentru a stabili cauzele incidentului, Biroul Securității Transporturilor din Canada a deschis o anchetă.