Catolicii din Italia şi turiştii veniţi din toată lumea au participat la miezul nopţii la slujba de Înviere de la Vatican. Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe credincioşi să ia lumină, gest prin care a vestit Învierea Mântuitorului Iisus Hristos care a învins moartea.
Suveranul Pontif va rosti duminică, la miezul zilei, mesajul Urbi et Orbi, în care va face urări de Paşte Fericit în mai multe limbi străine, între care şi limba română.
Papa Benedict al XVI-lea a vorbit celor prezenți în Basilica Sfântul Petru din Roma despre importanța sãrbãtorii Paștelui în zilele noastre.
În mesajul adresat catolicilor din întreaga lume, Suveranul Pontif le-a urat tuturor Sãrbãtori Fericite și a avertizat cã lumea nu mai poate face distincția între bine și rãu, și se adâncește în întuneric.
„Dacã Dumnezeu și valorile morale, deosebirea dintre bine și rãu, rãmân în întuneric, atunci orice altã luminã nu înseamnã numai progres, dar este și periculoasã și ne pune pe noi și întreaga lume în primejdie„, a spus Suveranul Pontif.
În timpul slujbei de Paște de la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a botezat și șapte adulți care s-au convertit la creștinism.