Papa Francisc a primit un mesaj de la Bashar Al-Assad prin intermediul unei delegații siriene

Publicat: 28 12. 2013, 17:29
Foto: theguardian.com

Papa Francisc a primit, sâmbătă, prin intermediul unei delegații siriene, un mesaj de la președintele sirian Bashar Al-Assad, relatează AFP.

„În cursul dimineţii, secretarul de Stat al Sfântului Scaun, monseniorul Pietro Parolin, şi secretarul pentru relaţia cu alte state, monseniorul Dominique Mamberti, s-au întâlnit cu o delegaţie a Guvernului sirian”, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

„Delegaţia a adus un mesaj din partea preşedintelui al-Assad”, precizează comunicatul.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, a refuzat să ofere detalii cu privire la conținutul mesajului.

În mesajul „Urbi et Orbi” de Crăciun, Papa Francisc a cerut tuturor părţilor beligerante să permită trimiterea de ajutoare umanitare în Siria care, din 2011 se confruntă cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad.