Papa Francisc îndeamnă oamenii să renunţe la telefoane şi să vorbească unii cu ceilalţi
Papa Francisc i-a îndemnat pe oameni să nu mai folosească telefoanele mobile în timpul mesei și să vorbească unii cu alții.
Suveranul Pontif i-a dat exemplu pe Iisus, Maria şi Iosif, care „se rugau, munceau şi comunicau unii cu ceilalţi”.
„Mă întreb dacă voi, în familiile voastre, ştiţi cum să comunicaţi sau sunteţi precum copiii aceia care, atunci când sunt la masă, vorbesc toţi pe telefonul mobil… e linişte ca în timpul slujbei, dar nimeni nu comunică”, s-a adresat Papa Francisc credincioşilor prezenţi în Piaţa Sfântul Petru, pentru a lua parte la rugăciunea săptămânală ”Angelus”.
„Trebuie să începem să comunicăm din nou în familiile noastre. Taţi, părinţi, copii, nepoţi, fraţi şi surori, aceasta este o sarcină pe care să vi-o asumaţi astăzi, în ziua dedicată Sfintei Familii”, a mai afirmat Suveranul Pontif.