Parade, concerte și artificii de Ziua Americii: 4 iulie marchează Ziua Independenței
Americanii sărbătoresc miercuri Ziua Independenţei. Pe data de 4 iulie 1776 a fost adoptată Declaraţia de Independenţă, prin care se proclama desprinderea de Regatul Marii Britanii. Această zi este un prilej naţional de bucurie. Ca în fiecare an, preşedintele Barack Obama va da tonul festivităţilor.
Oamenii vor putea asista la parade, târguri tematice, concerte în aer liber, picnicuri ori meciuri de baseball. Ziua se va încheia cu un tradiţional spectacol de artificii.
La fel ca in anii precedenti, de teama unor posibile acte teroriste, administratia de la Washington a adoptat, de 4 iulie, masuri speciale de securitate, pentru a proteja obiectivele americane din intreaga lume.
Evenimentul va fi marcat şi de Ambasada Statelor Unite la Bucureşti, care va organiza o recepţie specială la reşedinţa ambasadorului Mark Gittenstein.