Parlamentul britanic A RESPINS, din nou, acordul de Brexit. Ce OPȚIUNI mai are acum Marea Britanie cu 17 zile înainte de ieșirea din UE
Parlamentul britanic a respins marţi seară, într-un mod categoric, acordul de Brexit renegociat cu Uniunea Europeană în ultimele săptămâni, relatează BBC.
Acordul a fost respins cu 391 voturi „împotrivă” şi 242 de voturi „pentru”.
Între timp, prim-ministrul Theresa May a cerut Parlamentului să voteze dacă Marea Britanie ar trebuie să iasă din UE fără un acord. În situaţia în care Parlamentul va respinge şi această idee, atunci tot parlamentul va trebui să voteze şi dacă va trebui solicitată o amânare a Brexitului.
Dar chiar și în situaţia în care parlamentul britanic votează în favoarea unui Brexit fără acord, tot s-ar mai pune problema faptului că şi UE trebuie să-şi dea acordul cu privire la unBrexit fără acord. Dacă nu şi-l va da, se va ajunge într-o situaţie juridică fără precedent.
Eşecul de marți din parlamentul britanic a confirmat practic informaţiile apărute în presa britanică potrivit cărora prim-ministrulTheresa May ar fi pierdut și mai mult suportdin interiorul propriului partid. Poziția ei era șubredă de luni intregi însă.
Pe cale de consecinţă, liderul Partidului Laburist (de opoziţie), Jeremy Corbyn, a cerut şi alegeri anticipate – o solicitare pe care a mai făcut-o şi în trecut, fără să aibă succes.
Anterior votului, tot Jeremy Corbyn fusese şi cel care vehiculase ideea solicitării unui al doilea referendum pentru Brexit – o iniţiativă pe care nu a urmărit-o însă.
![]()
Foto:Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist, de opoziție (sursă foto: Twitter /Jeremy Corbyn)
Tot anterior votului din parlamentul britanic, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, indicase că „nu va exista o nouã negociere” dacă parlamentul britanic respinge din nou acordul.
„Nu va exista o interpretare a interpretãrii, o asigurare a asigurãrii dacã votul eșueazã. Nu va exista o nouã negociere. Am avut destule dificultãți”, spusese Jean Claude-Juncker.
Marea Britanie și Uniunea Europeanăreluaseră negocierile pentru formarea unuinou acord de Brexit la mijlocul lunii februarie. Atunci, cel mai sensibil punct fiindstatutul graniței dintre Irlanda de Nord (teritoriu britanic) și Republica Irlandeză (stat-membru UE).
Din acest punct de vedere însă, controalele la granița dintre cele două teritorii irlandeze nu ar putea fi reinstituite oricum datorită faptului că Marea Britanie ar încălca Acordul de la Belfast (așa-numitul „Acord din Vinerea Mare”). Ori acesta prevede eliminarea granițelor fizice dintre Republica Irlaneză și Irlanda de Nord.
![]()
Foto: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker
Ce se poate întâmpla, acum că acordul de Brexit a fost respins, din nou, de parlamentul britanic?
1. Guvernul May pică;
2. Marea Britanie părăsește UE fără un acord;
3. Marea Britanie face demersurile legale pentru a rãmâne parte a Uniunii Europene;
4. Marea Britanie solicitã o nouă renegociere a acordului de Brexit;
5. Data Brexitului este amânată;
6. Se organizeazã un nou referendum pentru Brexit.
Brexitul este programat să aibă loc pe data de 29 martie 2019.