Parlamentul din Cipru ar putea respinge taxa pe depozite, împingând țara spre părăsirea zonei euro
Președintele Nicos Anastasiades a afirmat, marți, că parlamentul din Cipru va respinge probabil legislaţia referitoare la taxa pe depozite bancare, o condiţie a ajutorului financiar din partea zonei euro, acest lucru ducând la situația încetării plăților și chiar la părăsirea zonei euro.
„Am sentimentul că parlamentul va respinge (legislaţia, n.r.) pentru că simt şi cred că nu este corect şi contravine intereselor Ciprului”, a declarat Anastasiades, citat de The Independent.
Totodată, mai mulți membri ai legislativului au precizat că este puţin probabil ca legislaţia privind taxarea depozitelor să treacă.
„La acest moment le spunem (creditorilor internaţionali, n.r) că în cazul în care credeţi că făcând aşa ceva reparaţi lucrurile, distrugându-ne economia şi unul dintre cele mai mari şi mai puternice sectoare financiare de pe insulă, trebuie să spunem «Nu»”, a afirmat secretarul pentru relaţii internaţionale al Partidului Verde din Cipru, Efi Xanthou.
O respingere totală a măsurii de taxare a depozitelor ar lăsa Cipru fără ajutor european şi ar putea conduce la intrarea statului în încetare de plăţi şi chiar la ieşirea din zona euro
Bursa din Cipru a suspendat tranzacţiile marţi şi miercuri, iar băncile rămân închise.