Patru jurnaliști americani, arestați în Bahrain pentru că "au furnizat informații false că erau turiști"

Publicat: 15 02. 2016, 19:35
Foto: telegrafonline.ro

Patru jurnaliști americani au fost arestați în Bahrain, în timp ce relatau despre evenimentele care au fost organizate cu ocazia aniversării revoltei publice din 2011.

Motivul arestării este faptul că „au furnizat informații false că erau turiști”, iar unul dintre ei a participat la atacuri împotriva forțelor de ordine.

Ambasada americană din Manama a anunţat luni că a fost informată despre arestarea celor patru cetăţeni americani în Bahrain.

Jurnaliştii ar fi intrat în țară săptămâna trecură, cu vize de turişti, notează Mediafax.

„Cel puţin unul dintre cei arestaţi a venit în ţară în calitate de angajat al unei instituţii de presă internaţională, dar nu s-a înregistrat în această calitate şi a fost implicat în activităţi ilegale”, potrivit Ministerului de Interne din Bahrain.

Bahrain solicită jurnaliştilor străini să obţină vize speciale înainte de a intra în ţară pentru a putea relata, dar le permite cetăţenilor din mai multe state, inclusiv SUA, să solicite vize de turişti la sosire.