Pedepse grele pentru trei dintre avocații lui Navalnîi. Ce acuzații le-a adus justiția rusă
Trei avocați care au lucrat pentru Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse care a murit în penitenciar, au fost condamnați la închisoare, vineri, pentru că au fost „parte a unui grup extremist”, a decis o instanță rusă, potrivit Politico.
Sunt acuzați că l-au ajutat pe Navalnîi să comunice cu restul lumii când era la închisoare
Vadim Kobzev, Aleksei Lipster și Igor Sergunin, care se află în arest preventiv din octombrie 2023, și sunt acuzați că au transmis mesajele lui Navalnîi către lume în perioada în care disidentul se afla în spatele gratiilor.
Instanța spune că acest lucru i-a permis lui Navalnîi, care a murit în închisoarea „Lupul Polar” în februarie 2024, să își continue rolul de „lider al unui grup extremist”.
Navalnîi, grație asociaților săi de afară, a putut să posteze mesaje pe rețelele sociale și să intenteze procese pentru tratamentul de care a avut parte în închisoare. Scrisorile sale au servit parțial ca bază pentru cartea de memorii „Patrioți”, care a fost lansată în ultima parte a anului trecut.
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a întețit represiunea împotriva disidenței interne după izbucnirea războiului din Ucraina.
Avocații lui Navalnîi au primit pedepse grele
Kobzev a fost condamnat la 5 ani și jumătate de închisoare, în timp ce Lipster și Sergunin au primit pedepse de 5, respectiv 3 ani și jumătate. Niciunul dintre ei nu va putea să practice dreptul timp de trei ani de la ispășirea pedepsei.
„Vadim, Aleksei și Igor sunt prizonieri politici și ar trebui să fie eliberați imediat”, a declarat Yulia Navalnaya, văduva lui Navalnîi, într-o postare pe X.