Peste 100.000 de imigranți și refugiați au ajuns în Europa traversând Marea Mediterană, în 2015

Publicat: 09 06. 2015, 16:58
Foto: rtl.fr

Peste 100.000 de imigranți și refugiați au ajuns în Europa traversând Marea Mediterană în anul 2015, cei mai mulți ajungând în Italia și Grecia, scrie RTL.

Numărul total de imigranți, de 103.000 persoane, a fost atins în acest weekend, odată cu sosirea a 6.000 de imigranți și refugiați în sudul Italiei.

„De la începutul anului, 54.000 de persoane au ajuns în Italia, 48.000 în Grecia, 91 în Malta și 920 în Spania”, a precizat purtătorul de cuvânt al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, circa 1.770 de bărbați, femei și copii au murit sau au fost dați dispăruți în încercarea de a traversa Marea Mediterană, din nordul Africii și Orientul Mijlociu.

Autoritățile din regiunile italiene Lombardia, Liguria şi Veneto au avertizat că nu vor mai primi imigranți, după ce la sfârșitul săptămânii trecute au fost salvate aproximativ 6.000 de persoane de pe Marea Mediternă. (Detalii AICI)


Foto: rtl.fr