Peste 134 de persoane au murit din cauza unor alunecări de teren în Bangladesh cauzate de ploi torențiale (FOTO)

Publicat: 14 06. 2017, 10:34
foto: CNN

Cel puțin 134 de persoane și-au pierdut viața în ultimele zile, după niște alunecări de teren cauzate de ploi torențiale. Incidentul a avut loc în sud-estul Bangladesh-ului, au spus autoritățile.

”Operațiuni de salvare sunt în curs. Bilanțul ar putea săcrească, dat fiind cănumeroase zone rămân izolate”, a spus conducătorul autorității de gestionarea catastrofelor.

Multe din victime provin din comunități tribale din districtul Rangamati, situat la frontiera cu India. Acela este locul în care 75 de oameni au murit după ce torente de noroi le-au acoperit adăposturile, potrivit CNN.

Unele dintre ele dormeau in casa, pe versantul dealului, atunci cand au avut loc alunecari de teren”, a spus șeful poliției locale, Sayed Tariqul Hasan.

”Noi i-am evacuat pe unii dintre sătenii afectați în școli și alte locuri, în securitate”, a mai adăugat acesta.

Nici locuitorii din districtul Bandarban nu au fost mai norocoși. Au fost depistați șase morți, dintre care trei erau copii, și încă 30 în districtul adiacent Chittagong.

Precipitațiile se desfășoară o dată la săptămâni după ciclonul Mora, cel care a ucis opt persoane și a distrus zeci de locuințe.