Peste jumătate dintre pasagerii unor zboruri din China, testaţi pozitiv pentru COVID-19 în Italia

Publicat: 28 12. 2022, 19:50
Foto: Hepta - Zuma Press / Miguel Candela

După ce autoritățile italiene au introdus testarea obligatorie pentru COVID-19 a tuturor pasagerilor de pe zborurile venite din China, rezultatele din regiunea Lombardia sunt îngrijorătoare.  Mai mult de jumătate dintre pasagerii testaţi au fost infectaţi, informează Agerpres.

Măsuri extreme luate de autoritățile de la Roma

Pe principalul aeroport din nordul Italiei, Milano-Malpensa, pasagerii a două zboruri venite luni de la Beijing şi Shanghai au fost testaţi; dintre cei 62 de pasageri ai primului zbor, 35 au fost testaţi pozitiv, iar pentru al doilea zbor testul este pozitiv în cazul a 62 din cei 120 de pasageri.

Autoritățile de la Rom au impus obligația testării COVID-19 pentru toate persoanele sosite din China. „Această măsură este esenţială pentru a asigura supravegherea şi detectarea posibilelor (noi) variante ale virusului astfel încât să protejăm populaţia Italiei”, a declarat ministrul italian al Sănătății.

Oficialul italian nu a precizat măsurile în cazul persoanelor venite din China şi testate pozitiv, dar responsabilii sanitari din Lombardia şi din regiunea Lazio, unde se află şi Roma, au declarat că acestea vor trebui să rămână în carantină în centre stabilite de autorităţile sanitare locale italiene.

Şi Statele Unite iau în calcul să impună restricţii de intrare pe teritoriul lor călătorilor venind China, au anunţat marţi responsabilii americani din domeniu. China a anunţat că va relua din 8 ianuarie emiterea de paşapoarte pentru cetăţenii chinezi care călătoresc în străinătate în scop turistic sau pentru a vizita prieteni ori membri de familie.