Pete Hegseth, fost prezentator TV, a fost confirmat la limită șeful Pentagonului, după ce i-au fost aduse acuzații de alcoolism și agresiuni sexuale

Pete Hegseth, fost prezentator TV, a fost confirmat la limită șeful Pentagonului, după ce i-au fost aduse acuzații de alcoolism și agresiuni sexuale
Sursă foto: Hepta/Mostafa Bassim / Anadolu/ABACAPRESS.COM

În ciuda acuzațiilor de agresiune sexuală, consum excesiv de alcool și lipsă de experiență, propunerea lui Donald Trump pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, a fost aprobată la limită vineri de Senatul american.

În Statele Unite, Constituția cere ca numirile miniștrilor și altor înalți responsabili să fie confirmate printr-un vot în Senat. Dar, în ciuda unei majorități republicane de 53 din cele 100 de locuri în camera superioară a Congresului, noul vicepreședinte, J.D. Vance, a trebuit să meargă în plen pentru a departaja paritatea 50-50 cu votul său decisiv, potrivit Observator News.

Trei senatori republicani au votat împotrivă numirii în fruntea Pentagonului pe Pete Hegseth. Printre aceștia se numără și Mitch McConnell, fost responsabil republican, dar și Lisa Murkowski, care a susținut anterior că nominalizarea suscită „îngrijorări considerabile” asupra cărora nu poate „închide ochii”. De asemenea, ea și-a mai justificat votul, citându-l pe pe Pete Hegseth, care s-a poziționat în opoziție față de prezența femeilor în trupele de luptă. De la declarațiile sale din noiembrie, fostul militar a afirmat însă că a revenit asupra acestei opoziții.

Cine este Pete Hegseth

În ultimii zece ani, Pete Hegseth a ajuns în atenția americanilor ca prezentator la Fox News, canalul preferat al conservatorilor din Statele Unite. La 44 de ani, el urmează să preia conducerea unui minister dotat cu un buget colosal de 850 de miliarde de dolari anual și aproximativ trei milioane de soldați, rezerviști și civili.

Misiunea sa principală, a declarat el la mijlocul lui ianuarie în timpul audierii de confirmare în fața unei comisii a Senatului, va fi să restabilească o „cultură războinică” în armata americană. Pete Hegseth a declarat cu multiple ocazii că dorește o reformă a Pentagonului pentru că, potrivit propriilor credințe,  a devenit prea „woke” și atașat de o ideologie prea de stânga.

Nominalizarea lui Pete Hegseth anunțată în noiembrie a stârnit un val de indignare și proteste în rândul opoziției. În fața Comisiei pentru Serviciile Armate, senatorii democrați l-au interogat cu privire la acuzația de agresiune sexuală, care datează încă din 2017, dar a apărut abia după anunțul nominalizării sale.

Deși fostul militar neagă ferm orice relație neconsensuală, acesta a ajuns câțiva ani mai târziu la un acord financiar de 50.000 de dolari cu femeia care l-a aczuat, pentru a împiedica urmărirea penală.

Senatorii democrați au criticat lipsa lui de experiență: „Domnule Hegseth, nu ești calificat”

În timpul audierii, senatorii opoziției au mai adus în discuție și criticat lipsa lui de experiență pentru a conduce un portofoliu atât de important.

„Domnule Hegseth, nu ești calificat”, a afirmat senatoarea Tammy Duckworth.

Acest fost pilot de elicopter de luptă în armată, căreia i s-au amputat ambele picioare după ce aparatul său a fost vizat de o rachetă în Irak în 2004, a criticat miercuri într-un comunicat poziția lui conform căreia femeile să nu aibă roluri de luptă.

Pete Hegseth este, de asemenea, suspectat că consumă alcool în exces, în mod regulat.

„Unul dintre colegii tăi a spus că erai atât de beat la un eveniment într-un bar încât ai cântat ‘Ucideți toți musulmanii’, l-a acuzat senatoarea Elizabeth Warren în timpul audierii. Niciuna dintre controversele apărute după nominalizarea lui Pete Hegseth nu l-a putut face pe Donald Trump să își schimbe opțiunea. Vineri, actualul președinde al SUA l-a numit din nou un „om de bine”.