PINGUINU’ mai tare ca FIERU’! Guvernul chilian a respins un proiect minier de 1 miliard de dolari pentru a proteja coloniile de pinguini

Publicat: 22 08. 2017, 18:22
Foto: National Geographic Kids

Guvernul din Chile a respins un proiect minier în valoare de 1 miliard de dolari pentru a proteja viețuitoarele marine, inclusiv coloniile de pinguini Humboldt, o specie pe cale de dispariție.

Compania chiliană Ands Iron intenționa să extragă milioane de tone de fier din regiunea Coquimbo, unde voia să construiască și un nou port. Miniștrii au considerat, însă, că proiectul nu prezintă suficiente garanții pentru protejarea mediului înconjurător, informează BBC.

Regiunea Coquimbo se află în apropiere de insulele care alcătuiesc Rezervația Pinguinilor Humboldt din Chile. Acolo trăiesc circa 80% din totalul populației mondiale de pinguini Humboldt, dar și balene albastre, rosquali și vidre de mare.

Compania poate să facă recurs în acest caz.