Poliția braziliană a dispersat cu lacrimogene 3.000 de manifestanți în fața stadionului Maracana
Poliția braziliană a dispersat în jur de 3.000 de manifestanți care încercau să se apropie de stadionul Maracana din Rio de Janeiro, unde urma să se dispute meciul Itașia-Mexic, cu bombe lacro0imogene și gloanțe de cauciuc. În urma acțiunii, opt persoane au fost arestate, informează BBC News.
Manifestanții, care protestau pașnic, au fost încercuiți de către sute de oameni din batalionul de șoc al poliției călare și din forța națională.
Cea mai mare parte a manifestanților erau tineri care încercau să se apropie de arena renovată în întregime, în timp ce scandau ”Nu-mi pasă de Cupa Mondială, vreau sănătate și educație”. Numărul acestora a fost apreciat de către polițiști la 3.000, însă numărul oficial comunicat a fost de 300.