Poliția din Grecia a destructurat o rețea de traficanți de imigranți și refugiați

Publicat: 07 10. 2015, 15:41
Foto: wall-street.ro

Poliția elenă a anunțat că a reușit destructurarea unei rețele de traficanți și refugiați. Conform unui comunicat oficial, rețeaua tranzita migranți și refugiați prin Grecia în Uniunea Europeană.

Poliția greacă a restat 12 membri ai rețelei de traficanți, originari din Pakistan, Egipt, Irak și Siria, această operațiune fiind văzută ca cea mai amplă operațiune de eradicare a unei rețele de trafic de persoane.

Potrivit agerpres, polițiștii au efectuat percheziții în mai multe apartamente și locuri din Atena, fiind găsite sute de cărți de identitate false, pașapoarte și alte documente, toate falsificate.

Traficanții îi ajutau pe imigranți să treacă din Turcia, în Grecia, apoi spre Macedonia sau Italia folosind diferite mijloace de transport, precum avionul, autobuzul sau trenul.

Conform comunicatului, gruparea număra cel puțin 30 de suspecți, dar și un număr necunoscut de persoane în Turcia. Aceștia, pentru suma de 3.000 de euro, puneau la dispoziția migranților documente false de înregistrare.