Politologul Ioan Stanomir: Vladimir Putin are mulți simpatizanți și în Occident, și în România. Ei se recrutează și de la stânga extremă, și de la dreapta extremă
Politologul Ioan Stanomir s-a arătat de părere că președintele Rusiei, Vladimir Putin, „are mulți simpatizanți și în Occident, și în România”, precum și că aceștia „se recrutează și de la stânga extremă, și de la dreapta extremă”, transmite Agerpres.
Ce a spus politologul Ioan Stanomir despre Vladimir Putin al Rusiei
Participând la lansarea cărții „Cartea neagră a lui Vladimir Putin”, politologul a vorbit despre simpatia de care se bucură liderul rus în rândul anumitor occidentali.
„Vladimir Putin are mulţi simpatizanţi şi în Occident, şi în România. Şi, în mod interesant, ei se recrutează şi de la stânga extremă, şi de la dreapta extremă. Şi în momentul în care, Doamne fereşte, invoci faptul că în Rusia există o problemă mai veche de Vladimir Putin care este şi responsabilă pentru apariţia lui Vladimir Putin, vei fi acuzat şi dintr-o parte şi din alta că ai o gândire esenţialistă şi dai vina pe poporul rus”, a declarat Ioan Stanomir.
El consideră că Vladimir Putin a reuşit „să unească autoritarismul ţarist cu centralizarea de tip sovietic” și că așa se explică, în parte, „forța sa de atracție”.
„Pentru că la baza ideologiei lui Putin se află, evident, naţionalismul radical rus, care s-a desfăşurat mult înainte de 1917 şi în al doilea rând este o altă componentă, dimensiunea sovietică (…). Şi tot ceea ce pe unii i-a surprins este perfect inteligibil în logica lui Vladimir Putin, fiindcă Vladimir Putin este violent, este vulgar şi agresiv, pentru că asta este lumea în care a crescut. Cine are o minimă memorie despre timpurile sovietice ştie că pe lângă înalta cultură a pianiştilor, a balerinilor, a cineaştilor, a scriitorilor, exista şi cultura, la fel de bine dezvoltată, a bătăuşilor, a asasinilor şi a activiştilor de partid”, a mai spus politologul.