Polonia devine „zonă roşie”. Noi restricţii anti-coronavirus, în urma creșterilor record de infectări cu COVID-19

Polonia devine zonă roşie. Noi restricţii anti-coronavirus, în urma creșterilor record de infectări cu COVID-19
foto: Pixabay

După creșterile record de infectări cu COVID-19 din ultima perioadă, premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a anunţat vineri că întreaga ţară intră în ”zona roşie” începând de sâmbătă. Măsura implică, printre altele, o închidere parţială a şcolilor primare şi a restaurantelor.

Polonia devine „zonă roşie” după creșterile de infectări cu COVID-19

În ultimele 24 de ore, 13.632 de noi cazuri de COVID-19 au fost raportate în Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori.

Jumătate din țară, inclusiv marile oraşe şi împrejurimile lor, se află deja de sâmbăta trecută în „zona roşie”, iar populaţia este obligată să poarte mască în spaţiile publice.

Premierul Morawiecki le-a cerut cetățenilor care pot lucra de la distanţă să o facă începând de săptămâna viitoare, iar persoanele în vârstă de peste 70 de ani sunt rugate să rămână acasă. În plus, acesta a anunţat crearea unui ”Corp de sprijin pentru seniori”, format din voluntari care vor ajuta vârstnicii cu aprovizionarea.

Şcolile primare vor fi parţial închise, cu excepţia primilor trei ani, pentru ceilalţi elevi şi pentru studenţi activitatea urmând ca lecțiile să se desfăşoare online.

Și piscinele şi cluburile sportive vor fi de asemenea închise, iar restaurantele, cafenelele şi barurile vor putea vinde produse numai pentru consumaţie la domiciliu.

De asemenea, orice adunare va fi limitată la maxim cinci persoane, nunţile vor fi suspendate, iar numărul persoanelor în magazine, în mijloacele de transport public şi biserici a fost redus semnificativ.

Premierul a asigurat că noile restricţii au fost elaborate în aşa fel încât ”economia să funcţioneze mai rapid ca în primăvară”, când a fost instaurat lockdown-ul.

Săptămâna trecută, Adam Niedzielski, ministrul Sănătăţii din Polonia, anunța că autoritățile vor avea „toleranţă zero” faţă de cei care încalcă restricţiile adoptate în contextul creșterii cazurilor de COVID-19 de pe teritoriul țării, scrie Cape Breton Post.

Reguli mai aspre şi politici mai stricte vor sta la baza noii abordări. Nu este loc pentru egoism atunci când intrăm în sfera de securitate a altor oameni”, a anunțat ministrul polonez al sănătăţii.

De asemenea, poliţiştiivor fi încurajaţi să aplice mai des amenzicelor care încalcă regulile de purtare a măştii de protecţie sau regulile de distanţare.

Stadionul Național din Varșovia, transformat în spital-COVID

Stadionul Național din Varșovia, construit pentru a găzdui meciuri pentru campionatul EURO 2012, a fost transformat, temporar, în spital-COVID, deoarece nu s-au mai desfășurat competiții sportive în locație, iar Polonia se confruntă cu o creștere a numărului infectărilor, scrie Reuters.

Michal Dworczyk, șeful de cabinet al prim-ministrului, a anunțat că spitalul va fi amenajat în sălile de conferință ale stadionului, mai degrabă decât pe gazon, și va dispune de paturi pentru 500 de pacienți COVID-19, existând și opțiunea de a dubla acest număr.

Totodată, reprezentanții Ministerului Sănătății au declarat că se va mai construi încă un spital temporar în Varșovia.

Transformarea stadionului din Varșovia în spital COVID a fost decisă după o creştere accentuată a noilor cazuri de coronavirus din Polonia, ce a dus la o supraîncărcare a sistemului de sănătate, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului Piotr Muller.